„Eu am dispus controale în 26 noiembrie, erau semnale din partea presei și mi s-a parut firesc să dispun astfel de controale. Cei de la SRI transmit zilnic informări. Nu am primit astfel de informații (n.r. referitoare la indicii de trafic de minori). S-au făcut controale și în baza sesizărilor primite de la alte instituții ale statului și s-au făcut o serie de rapoarte. Când s-a constatat încălcarea legii, Ministerul Muncii a sesizat organele abilitate. Ce pot să spun e că am colaborat foarte bine cu toți, cu toate organele abilitate, am încercat să dau curs la toate sesizările. Veneau și de la cetățeni sesizări”, a declarat Ana Costea, fost ministru al Muncii, pentru MEDIAFAX.
Fostul ministru a precizat că sunt peste 2.300 de unități la care s-a dispus controlul, precizând că este nevoie de două zile ca un astfel de control sa fie realizat temeinic. Explicațiile vin în contextul în care actualul ministru al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat, duminică, într-o emisiune televizată, că există suspiciuni de trafic cu copii în orfelinatele din sudul țării și că, în acest moment există „anchete în desfășurare” pentru elucidarea acestor suspiciuni. Dragoș Pîslaru a precizat că anterior investigaților a primit date în acest sens de la serviciile de informații.
„Din păcate, am încă niște cazuri în zona de sud-est a țării unde există suspiciuni de trafic de persoane și prostituție legate de instituțile care găzduiesc copiii în numele statului. E vorba de instuții ale statului în care este suspiciunea că a fost trafic de copii, instituții de protecții. Sunt mai multe instituții, cel puțin 4-5 instituții unde se fac anchete”, a declarat ministrul Muncii la Digi 24.
Ministerul Muncii a anunțat că în perioada aprilie 2014 – iulie 2016 s-au făcut 96 de controale în 61 centre de plasament și 35 case de tip familial, fiind depistate trei situații în care existau suspiciuni cu privire la practicarea prostituției de către beneficiare ale sistemului de protecție.